Ieri, azi și mâine în cuvinte.

Sympathy for the usual.

Subcarpați

leave a comment »

Între atâtea chestii plicticoase și neoriginale recomand cu drag…

puteți să auziți așa ceva vinerea viitoare, 25 februarie în Fabrica.

Written by Ruxandra Cavescu

February 21, 2011 at 10:29 AM

7 lucruri pe care nu le știi despre mine

with one comment

Am primit de la Ana o leapșă draguță. Trebuie să zic niște lucruri pe care nu le știe lumea despre mine. Detalii picante aud strigându-se?! :)) No, no. Those are mine to keep. 😀

1. Am mereu picioarele reci. Vara, pe 35 de grade eu am picioarele reci pentru temperatura aia. Iarna nu mai zic. De aia, de multe ori în casă îmi țin pantalonii în șosete.

2. Dacă aș fi băiat, mi-aș lua un rucsac în spate și aș pleca în lume cu ia-mă, nene. Dar cum sunt o domnișoară și nu prea-mi plac băile improvizate, nu prea-mi permit asta. :))

3. I love typography.

4. Colecționam suporturi de pahare când eram mai mică. Aveam o grămadă cu diferite inscripții. Făceam schimb cu alți colecționari :)) și îl rugam pe tata să-mi aducă de prin locurile pe unde mergea el. Dacă vedeam în vreun pub un model de care nu aveam, fugeam cu el. :)) Acum ceva timp îmi plăcea să am chestii lipite pe pereții camerei mei. God knows how many times my parents had to repaint my room. :)) Prima dată au fost postere din Bravo și Popcorn, apoi lucruri trase la imprimantă, apoi am lipit și biscuiții pentru pahare. Erau o mulțime de chestii rotunde și pătrate cu logouri desenate pe ele pe pereții camerei. Înainte să plec de acasă am pus viniluri pe un perete din cameră, fapt care a bucurat pe ai mei părinți pentru că ceilalți trei pereți au fost salvați și au rămas albi, fără pete sau găurele.

5. Am făcut vreo 5-6 ani de baschet de performanță până să ajung la liceu și să se complice lucrurile când am ajuns la liceu. Nu am vrut să joc pentru echipa școlii pentru că it sucked și a trebuit să renunț pentru că altfel ar fi trebuit să joc împotriva lor.

6. Mi-e frică de fluturii ăia dubioși de noapte. De fapt, mi-e frică de toate insectele care zboară și care nu sunt muște, țânțari, albine sau chestii d-astea mai familiare. Nu știu de ce am sau de la ce a plecat repulsia asta, dar când văd una mai ales dacă vine spre mine vertiginos, încep să dau haotic din mâini. Dacă stă cuminte pe perete mi-e teamă să nu o trezesc din somn sau să o deranjez din whatever she’s doing, să se supere și să mă atace. :))

7. Sunt foarte uitucă. Nu știu if I’m sick sau pur și simplu sunt aiurită, dar pot să uit că trebuie să mă întâlnesc cu cineva chiar dacă facem planuri cu o zi înainte. :)) De aceea, calendarul telefonului meu este a Godsent gift.

Written by Ruxandra Cavescu

February 19, 2011 at 9:08 PM

Posted in Azi, Ieri

I am Love

with one comment

Am fost ieri la Studio să văd I am Love. Asta pentru că a câștigat Anca o invitație pe Metropotam. Ce citisem despre el nu mă făcuse să vreau să merg la cinema să-l vad, dar dacă a fost ocazia asta…meh. Povestea nu m-a impresionat și nu înțeleg exact de ce filmul a fost nominalizat la Oscar pentru costumele care au apărut în film. Mai toate au fost destul de banale…Pe scurt, filmul este despre o familie bogată care după moartea celui mai în vârstă din familie, cel care îmbogățise familia odată cu deschiderea unei fabrici de textile, este în proces de a vinde acea fabrică. În acest context, soția moștenitorului, Emma, o rusoaică măritată aparent din dragoste cu un italian, își dă seama că viața ei este în neregulă atunci când se îndrăgostește de Antonio, un prieten și viitor business partner de-al fiului ei, Eduardo. Ca să nu deranjez pe nimeni cu spoilere prea detaliate, o să spun că până la sfârșit cineva rămâne însărcinată, cineva moare și altcineva pleacă să trăiască într-o peșteră. :)) Printre astea apare ca un element care dezvoltă intriga narațiunii o…supă. 😀

La început chiar credeam că o să mă plictisesc groaznic pentru că am întâlnit și la filmul ăsta, ca mai toate filmele care abordează latura artistică a cinematografiei și nu cea comercială, și anume dialogurile ireale. Mai apoi i kind of went with it și am încercat să nu mai caut nod în papură. Odată trecută peste această problemă tot ce am văzut a fost cinematografia și efectele vizuale. Chestiile astea două fac din I am Love un film bun.

Cadrul meu preferat din film este din magazinașul în care a intrat Emma când îl urmărea pe Antonio. Parcă trece de la italiancă la rusoaică în oglindă:


Written by Ruxandra Cavescu

February 19, 2011 at 12:29 PM

Posted in Azi, Film, Ieri

Tagged with ,

Duminică în Control

leave a comment »

Duminică seara o să auzim melodia asta în Control.

Bloodgroup e o trupă islandeză care a scos două albume, cel mai recent Dry Land fiind lansat în 2010. Am dat de ei acum vreo 2 ani într-una din lungile mele căutări de muzici și trupe care să mă satisfacă în toată industria asta care promovează aceleași lucruri comerciale și care merg la sigur, dar sunt total neoriginale. Obișnuiesc să stau pe Last.fm mergând așa din trupă în trupă încercând să dau de ceva interesant. Nu mai îmi amintesc cum am ajuns să-i ascult, cu ce trupă spunea last.fm că se aseamănă Bloodgroup…

Revin după concert cu păreri. 🙂

Seară faină.

după concert edit: that was awesome! Cel puțin pentru mine…în jurul meu era lume care se cam uita la ceas.

Bloodgroup mi se pare trupa perfectă de club…deși cantitatea de fum pe care folosită părea calculată pentru un stadion cu 30 de mii de locuri.

Written by Ruxandra Cavescu

February 11, 2011 at 9:51 PM

Pisicuța Misha

leave a comment »

1.

Drăguța asta de pisică este una din puținele ființe vii care nu fug la vederea aprinderii aparatului foto. :)) Numele ei este Misha sau Mishulescu sau Mishulete Castravete sau Mishulescu Pishulescu. :)) Ne cunoștem de vreun an jumătate. Nu-mi vine sa cred că era atât:

2.

la un moment dat a fost atât:

3.

și acum este atât! :))

4.

când era mai mică era cam violentă:

5.

Probabil mama-pisică nu a învâțat copilul-pisică cum se se joace sau ceva. Dar după ce s-a lucrat la her lady parts :)) și a suferit câteva zile până a ieșit din convalescență, fiind foarte dramatică și fashionable while doing it:

6.

Misha a devenit mai iubăreață, comportându-se mult mai des așa:

7.

însă nu a uitat de unde vine și câteodată mai lasă câte un desen însângerat pe mâinile celor din casă.

Mai toate zilele și le petrece așa:

8.

cu scurte pauze de joacă:

9.

și personal hygiene: :))

10.

Nu îi place să fie atinsă pe stomac, deși de multe ori când doarme o vezi așa,:

11.

aparent invitându-te să te joci cu degetele prin blana de pe burtica ei. Dacă o faci, în câteva secunde, mâna ta va avea atașat ca accesoriu o pisicuță, ca în figura 5 de mai sus: :))

To Be Continued…

Tocmai ce ai văzut varianta scurtă și ilustrată a istoriei pisicuței Misha. She’s a special cat that requires a special treatment, but when she’s not psycho, she’s the cutest kitty in the…ok, on the block. :)) As we speak, Misha stă în pătuțul ei confectionat chiar de mine și de Anca doing what she does best: 😀

12.

Written by Ruxandra Cavescu

February 11, 2011 at 12:27 PM

Posted in Azi, Ieri, Poze

Muzica era ascultată diferit acum 10 ani

with 11 comments

Cred că muzica era mai personală. Simțeai că era cântată pentru tine cumva. Acum dacă deschizi last.fm-ul tau vezi că Black Rebel Motorcycle Club cântă pentru tine…și alte câteva milioane de oameni.

Am câteva amintiri puternice legate de muzică. Cântatul pe 3 Sud Est, cum arăta primul meu walkmen și când am găsit prima casetă cu Nirvana. Atunci, pe la 12-13 ani am început să ascult muzică cu adevărat. Când a plecat sor-mea la facultate și toate casetele ei au rămas acasă. Atunci găseam Nirvana Unplugged și Iron Maiden – Fear of the Dark. Si le-am ascultat și reascultat, le-am înregistrat pe casetele cu muzica populară ale lu’ tata și peste cele cu mine recitând poezii în caz că o să mă trezesc într-o zi că le vrea soru-mea înapoi.

Le țineam pe toate într-un sertar, aranjate frumos pe formații și naționalitate (adică românești și străine). Alea străine erau mai importante pentru că nu prea se găseau. Printre Iron Maiden, Nirvana și AC/DC mai erau și BUG Mafia, La Familia și alte chestii românești. Era mai greu să nu asculți ce ascultă prietenii tăi, asta dacă nu aveai părinți rockeri sau mai știu eu ce rudă care să te lumineze cu treburi de pe afară. Le ascultam la walkmenul meu gri care era mai nasol decât walkmenul Sony roșu al soră-mii. Amândouă le primisem cadou de la nașa mea care le cumpărase din Danemarca. Urma să pun mâna și pe ăla după o vreme. Aveau căști din alea rotunde și mici care se puneau pe urechi și care erau tare incomode acum că stau să mă gândesc, dar nu mai întâlnisem invenție mai tare.

Locul meu preferat la vârsta aia era un butic cu casete aflat într-un cinema vechi. Cinema Modern. Nu mai știu cum se numea magazinașul. Tipul care vindea fascina toate fetele pe care ulterior aveam să le cunosc – schimbatul gusturilor muzicale venea cu prieteni noi offline la vremea aia. Îl chema Horia și avea probabil vreo 20 de ani atunci. Avea părul lung și tricouri cu formații de rock. De câte ori treceam pe lângă cinema, care era în oraș, la vreo 30 de minute de mers pe jos de la mine de acasă, intram să văd daca a mai primit vreo casetă. Îmi spunea ce urma să mai primească și ce mai își mai luase el.

Casetele încă le mai am, nu le-am aruncat într-o cutie și nici nu stau prăfuite undeva. Sunt pe un raft din dulapul din camera mea de la Pitești. Nu toate, recunosc, dar cele mai importante da. Și dacă vreau să le ascult, pot! :)) CD player-ul de acasă are și cassette recorder.

Acum că vechile casete sunt ceva vintage, mă întreb dacă ăștia de 10 ani știu cum arăta o casetă sau ce exact este that weird looking thing. Pe vremea aia când muzica nu se putea downloada just like that parcă simțeai altfel muzica. Mai închideai ochii când aveai căștile pe urechi. Nu cred că o să întâlnesc vreodată o trupă mai apropiată de mine ca Nirvana sau ca Massive Attack. Poate era vârsta sau poate era tehnologia, dar atunci lucrurile erau mult mai umanizate și parcă era mai plăcut.

Written by Ruxandra Cavescu

February 8, 2011 at 2:05 PM

Odihnește-te în pace.

with 3 comments

Ieri m-am întors de la Pitești pe la ora 12. Mă pregăteam pentru drumul de la metrou la scară cu bagajele pe care le-am adus de acasă. În mod normal nu fac mai mult de 5 minute, dar cu 15 kile în spate timpul și spațiul se dilată. Încercam să mă îmbărbătez zicându-mi că nu o să fie atât de greu, că mă lasă maxi taxi lângă metrou, cobor scările, apoi 3 stații și dacă merg fără să mă opresc o să ajung eu cumva. Atunci primesc un telefon. Aud ”Iar s-a aruncat cineva la metrou”. Spre nerușinarea mea, tot ce am gândit a fost legat de mine și cele multe kilograme din genți.

Niciodată nu m-am gândit că cineva pe care cunosc sau chiar un prieten al unui prieten ar putea face așa ceva. Până azi dimineață. Am aflat că persoana care s-a aruncat ieri în fața metroului la Universitate mi-a fost colegă de facultate. Nu mi-a fost prietenă. Nu știu dacă de mai mult de două ori în cei trei ani de facultate am trecut de complezența salutului când ne întâlneam pe hol. Și totuși e o persoană mai apropiată de mine ca de ceilalți care au ales să facă pasul ală peste marginea peronului.

Îmi aduc aminte că era o persoană care îți sărea în ochi. Puteai observa că era specială și ca avea prieteni printre colegii de facultate. Era genul de persoană care vorbește mai tare, dar niciodată nu mi-a dat impresia că ar căuta să fie în centrul atenției sau că ar fi fost genul care vorbește mult și tare pentru că ceea ce spune nu ar avea substanță. Călătorise cu Erasmus, iar acum avea din nou planuri să plece să facă masteratul în Belgia. Făcea o altă facultate, avea un job bun, nu știu nimic de viața personală.

Toată întâmplarea asta m-a făcut să mă gândesc la motivele pentru care ar decide să se sinucidă. Și nu oricum, ci în fața altor oameni. Cum s-o fi desfășurat seara de dinainte? Oare ce poate declanșa o astfel de acțiune? Mulți de aruncă din dragoste. Personal, cred că asta ar face un om total dezechilibrat, care tot ce are este relația aia pe care a pierdut-o înainte să se sinucidă, dar Ruxandra avea multe alte lucruri în viața ei. Deci, este ilogic, dar bănuiesc că nu terbuie să apelezi la logică atunci când vorbești de sinucideri.

Written by Ruxandra Cavescu

January 31, 2011 at 12:13 PM

Posted in Diverse

%d bloggers like this: