Ieri, azi și mâine în cuvinte.

Sympathy for the usual.

Archive for the ‘Diverse’ Category

Nu mă mai recunosc

with 2 comments

De când mă știu am fost întotdeauna cea care punea răul în față. Mă gândeam la tot felul de scenarii nefericite în care lucrurile care urmau să se întâmple sfârșeau urât și nici nu aveau cale de întoarcere. Aveam o teorie conform căreia, dacă ești pesimist și te gândești că tot ce e rău o să se întâmple, dacă te aștepți mereu la un eșec, atunci când se întâmplă opusul, o să ai o surpriză care cântărește mai mult în cazul de față, decât în situația în care erai sigur că asta o să se întâmple de la bun început.

Nu știu dacă era bine că eram așa. Modul de a gândi în felul asta are și părțile lui proaste. Îți pierzi încrederea în persoana ta și în ceea ce poți să faci, poți trage în jos echipa sau grupul din care faci parte sau poți ajunge în punctul în care spui ”dacă oricum o să iasă prost, de ce să mai încerc?”.

Acum, de când câteva colege de la master glumesc pe ideea că eu mereu sunt mereu cea care zice ”o să iasă ok” mi-am dat seama că nu mai sunt pesimistă, dar nu sunt nici pe departe optimistă. 🙂 Dar dacă mai mult de 50% dintre date/fapte/chestii sunt pozitive, atunci de ce eu nu aș gândi așa? Să zicem ca sunt realistă cu accente optimiste ușor sesizabile. :)) Să vedem unde o să ducă atitudinea asta!

Advertisements

Written by Ruxandra Cavescu

March 25, 2011 at 11:57 AM

Posted in Azi, Diverse, Ieri, Mâine

Tagged with , , , ,

Leacuri băbești

with 3 comments

Cine mă cunoște probabil știe că urăsc să iau medicamente și să merg la doctor. Prefer să mă rostogolesc de durere, să trag de nas sau să nu pot să respir normal, după caz. Dacă simt eu că nu este foarte serios, că e doar o răceala sau doar o chestie minoră las corpul meu să se ocupe de situație pentru că d-aia are sistem imunitar.

Fac asta atunci când nu este vorba de o durere de dinți/măsele. Dacă mă doare ceva în zona asta iau pastilă înainte să se dezlanțuiască apocalipsa. Aș fi făcut asta și astăzi de dimineață, când una dintre măselele mele de minte s-a decis că vrea să exploreze și a început să împingă. Numai că în 5 minute de când am simțit că ceva diferit se întâmplă, eram în pat cu văicăreli și dorință de moarte (sunt un pic drama queen când vine vorba de durere de măsea, recunosc).

Am primit un Algocalmin pe care l-am rupt în jumătăți. Una am pus-o direct pe măsea, iar pe cealaltă am înghițit-o cu apă. Au trecut zeci de minute, luni întregi, ANI! :)) și durerea nu a trecut. Văzând asta, Anca mi-a spus că atunci când era mică, mama ei îi spunea să bage vată îmbibată cu spirt în ureche când o doare măseaua și m-a sfătuit și pe mine să încerc. Și așa am făcut. M-am speriat puțin atunci când urechea mea era în flăcări, dar după ce am înțeles că așa trebuia să se întâmple am așteptat cuminte ca durerea să treacă. În următoarele minute eram ca nouă. Dacă stau să mă gândesc acum, ar putea fi efectul întârziat al Algocalminului, dar cred ca a fost mai mult o combinație de vată+spirt+foc+dorința să-mi treacă.

Mie-mi plac leacurile băbești. Unele, ca ăsta de mai sus, cred că au și o explicație științifică. Îmi aduc aminte că și mama mea avea remedii din astea pentru mine când mă simțeam rău. Atunci când tușeam foarte rău îmi punea compresă cu oțet pe piept și îmi dădea să mănânc miere. Sau bine cunoscuta cârpă rece pe frunte pentru durerile de cap. Când nu puteam dormi îmi încălzea o cană cu lapte îndulcit cu miere.

Am aflat de pe la TV un leac pentru sughiț, pe lângă alea pe care le știm cu toții, sa-ți ții respirația, să bei apă, pâine. Apeși cu degetele câteva secunde deasupra sprâncenelor. La mine a funcționat. O dată. :)) Probabil eram prea entuziasmată și a fost o combinație de emoții si presiune deasupra ochilor.

Sunt o gramadă de soluții din astea neconvenționale pentru multe dintre durerile comune. Sunt ca operele populare. Nu se știe de unde au plecat, au rezistat pe parcursul vremii și mulți le-au remixat adăugând sau scoțând câte ceva. Câteva dintre ele sunt destul de dubioase, implicând urină, șosete purtate și cadavre (aparent dacă ai negi și atingi un cadavru cu ei iți cad :)) Dar cele care nu sunt scârboase au toate șansele să funcționeze. De fapt, și alea scârboase poate funcționează, daca le poți încerca. :)) Dar dacă nu se întâmplă nimic în scurt timp, probabil este cazul să mergi la doctor.

leacuri-babesti.info

cele mai frecvente 5 leacuri băbești

Written by Ruxandra Cavescu

March 9, 2011 at 1:23 PM

Posted in Azi, Diverse

Tagged with ,

Postere True Blood

with one comment

Nu sunt cel mai mare fan al serialului True Blood. Nu mă încântă niciun personaj în mod deosebit, povestea nu mă dă peste cap și, în plus, este cu vampiri, lucru foarte la modă în prezent. Și cu cât mai la modă, cu atât mă feresc mai mult de ceva. Dar am dat peste niște postere de promovare ale serialului și mi se par interesante și făcute cu cap. Le aveți mai jos pe cele mai faine: 🙂

 

 

 

 

 

 

Bonus avem și niște neconvenționale mișto:

 

 

Written by Ruxandra Cavescu

February 26, 2011 at 10:10 PM

Posted in Design, Diverse, Film, Poze

Tagged with , , , , , ,

Muzica era ascultată diferit acum 10 ani

with 11 comments

Cred că muzica era mai personală. Simțeai că era cântată pentru tine cumva. Acum dacă deschizi last.fm-ul tau vezi că Black Rebel Motorcycle Club cântă pentru tine…și alte câteva milioane de oameni.

Am câteva amintiri puternice legate de muzică. Cântatul pe 3 Sud Est, cum arăta primul meu walkmen și când am găsit prima casetă cu Nirvana. Atunci, pe la 12-13 ani am început să ascult muzică cu adevărat. Când a plecat sor-mea la facultate și toate casetele ei au rămas acasă. Atunci găseam Nirvana Unplugged și Iron Maiden – Fear of the Dark. Si le-am ascultat și reascultat, le-am înregistrat pe casetele cu muzica populară ale lu’ tata și peste cele cu mine recitând poezii în caz că o să mă trezesc într-o zi că le vrea soru-mea înapoi.

Le țineam pe toate într-un sertar, aranjate frumos pe formații și naționalitate (adică românești și străine). Alea străine erau mai importante pentru că nu prea se găseau. Printre Iron Maiden, Nirvana și AC/DC mai erau și BUG Mafia, La Familia și alte chestii românești. Era mai greu să nu asculți ce ascultă prietenii tăi, asta dacă nu aveai părinți rockeri sau mai știu eu ce rudă care să te lumineze cu treburi de pe afară. Le ascultam la walkmenul meu gri care era mai nasol decât walkmenul Sony roșu al soră-mii. Amândouă le primisem cadou de la nașa mea care le cumpărase din Danemarca. Urma să pun mâna și pe ăla după o vreme. Aveau căști din alea rotunde și mici care se puneau pe urechi și care erau tare incomode acum că stau să mă gândesc, dar nu mai întâlnisem invenție mai tare.

Locul meu preferat la vârsta aia era un butic cu casete aflat într-un cinema vechi. Cinema Modern. Nu mai știu cum se numea magazinașul. Tipul care vindea fascina toate fetele pe care ulterior aveam să le cunosc – schimbatul gusturilor muzicale venea cu prieteni noi offline la vremea aia. Îl chema Horia și avea probabil vreo 20 de ani atunci. Avea părul lung și tricouri cu formații de rock. De câte ori treceam pe lângă cinema, care era în oraș, la vreo 30 de minute de mers pe jos de la mine de acasă, intram să văd daca a mai primit vreo casetă. Îmi spunea ce urma să mai primească și ce mai își mai luase el.

Casetele încă le mai am, nu le-am aruncat într-o cutie și nici nu stau prăfuite undeva. Sunt pe un raft din dulapul din camera mea de la Pitești. Nu toate, recunosc, dar cele mai importante da. Și dacă vreau să le ascult, pot! :)) CD player-ul de acasă are și cassette recorder.

Acum că vechile casete sunt ceva vintage, mă întreb dacă ăștia de 10 ani știu cum arăta o casetă sau ce exact este that weird looking thing. Pe vremea aia când muzica nu se putea downloada just like that parcă simțeai altfel muzica. Mai închideai ochii când aveai căștile pe urechi. Nu cred că o să întâlnesc vreodată o trupă mai apropiată de mine ca Nirvana sau ca Massive Attack. Poate era vârsta sau poate era tehnologia, dar atunci lucrurile erau mult mai umanizate și parcă era mai plăcut.

Written by Ruxandra Cavescu

February 8, 2011 at 2:05 PM

Odihnește-te în pace.

with 3 comments

Ieri m-am întors de la Pitești pe la ora 12. Mă pregăteam pentru drumul de la metrou la scară cu bagajele pe care le-am adus de acasă. În mod normal nu fac mai mult de 5 minute, dar cu 15 kile în spate timpul și spațiul se dilată. Încercam să mă îmbărbătez zicându-mi că nu o să fie atât de greu, că mă lasă maxi taxi lângă metrou, cobor scările, apoi 3 stații și dacă merg fără să mă opresc o să ajung eu cumva. Atunci primesc un telefon. Aud ”Iar s-a aruncat cineva la metrou”. Spre nerușinarea mea, tot ce am gândit a fost legat de mine și cele multe kilograme din genți.

Niciodată nu m-am gândit că cineva pe care cunosc sau chiar un prieten al unui prieten ar putea face așa ceva. Până azi dimineață. Am aflat că persoana care s-a aruncat ieri în fața metroului la Universitate mi-a fost colegă de facultate. Nu mi-a fost prietenă. Nu știu dacă de mai mult de două ori în cei trei ani de facultate am trecut de complezența salutului când ne întâlneam pe hol. Și totuși e o persoană mai apropiată de mine ca de ceilalți care au ales să facă pasul ală peste marginea peronului.

Îmi aduc aminte că era o persoană care îți sărea în ochi. Puteai observa că era specială și ca avea prieteni printre colegii de facultate. Era genul de persoană care vorbește mai tare, dar niciodată nu mi-a dat impresia că ar căuta să fie în centrul atenției sau că ar fi fost genul care vorbește mult și tare pentru că ceea ce spune nu ar avea substanță. Călătorise cu Erasmus, iar acum avea din nou planuri să plece să facă masteratul în Belgia. Făcea o altă facultate, avea un job bun, nu știu nimic de viața personală.

Toată întâmplarea asta m-a făcut să mă gândesc la motivele pentru care ar decide să se sinucidă. Și nu oricum, ci în fața altor oameni. Cum s-o fi desfășurat seara de dinainte? Oare ce poate declanșa o astfel de acțiune? Mulți de aruncă din dragoste. Personal, cred că asta ar face un om total dezechilibrat, care tot ce are este relația aia pe care a pierdut-o înainte să se sinucidă, dar Ruxandra avea multe alte lucruri în viața ei. Deci, este ilogic, dar bănuiesc că nu terbuie să apelezi la logică atunci când vorbești de sinucideri.

Written by Ruxandra Cavescu

January 31, 2011 at 12:13 PM

Posted in Diverse

Întâi gramatică, apoi filosofie.

leave a comment »

Prima dată înveți să scrii corect, apoi dai dume d-astea. Nu invers.



Written by Ruxandra Cavescu

January 25, 2011 at 4:28 PM

Posted in Diverse, Poze

Tagged with , , ,

Pasiunile unui introvertit

leave a comment »

 

Am fost pusă în situația să mă vând. Niciodată nu mi-a plăcut să fiu pusă să vorbesc despre mine, deci nu mi-a ieșit nici acum foarte bine. Teoria mea care se poate aplica în toate este “Don’t say you’re cool, just be cool.” Deci mi-e foarte greu să mă vând din cuvinte. Dar cred că mă descurc destul de bine să ii vând pe alții.

Pasiunea mea ar trebui să se vadă în felul cum abordez eu advertisingul zi de zi. Demonstrez că sunt pasionată de publicitate prin faptul că mulți din prietenii mei se uită la reclame din cauza mea și aud destul de des “Băi, ce-a vrut să zică reclama asta?”. Discuțiile despre publicitate sunt destul de dese în bucătăria apartamentului în care locuiesc. Jumătate din cărțile aflate în biblioteca noastră sunt despre marketing și publicitate, în timp ce cealaltă jumătate sunt de drept, pe lângă niste dvd-uri cu Charlie Chaplin. Da, locuiesc cu o absolventă de drept.

Începutul poveștii mele cu publicitatea nu este unul romantic și nici unul telenovelistic. Nu rețin să fi existat o reclamă care să mă influențeze puternic și să mă facă să mă îndrăgostesc de publicitate. Nu-mi aduc aminte nici prima reclamă pe care am văzut-o. Cea mai veche reclamă pe care mi-o amintesc este cea de la Coca Cola cu ursul polar, cu “Sărbătorile vin“. Cred că pentru generația mea reclama aia chiar reușea să aducă senzația de sărbătoare. Am intrat la facultate într-un an în care cuvintele comunicare și publicitate erau la modă. Și probabil 90% din foștii mei colegi au dat la FCRP tot din motive de modă. Diferența dintre cei care au ieșit dezamăgiți de faptul că moda se schimbă și mine este că eu tot vreau să fac publicitate.

Întotdeauna am avut tendința să mă subestimez și de asta nu spun că o să mă gândesc la super concepte și o să fac super reclame, deși cred că voi reuși asta, din când în când. Sunt la mijloc prea multe condiții care trebuie îndeplinite înainte de a produce o campanie cu un concept creativ reușit. Trebuie să vrea clientul, trebuie să te lase autoritățile și toate cele.

Ah, că mi-am amintit, pasiunile mele. Asta și asta. Am fost surprinsă într-o zi când, într-o discuție cu un amic care are o trupă, am simțit că deja nu mai abordam nici muzica și nici ideea de a avea o trupă ca un ascultător sau ca un muzician. Priveam lucrurile ca un advertiser și aduceam în discuție concepte ca public țintă, produs și piață. Îi spuneam că dacă produsul este unul fain și interesant, nu are cum să nu reușească pe piața muzicală, acum că are ca aliat si internetul.

Mi se pare mai greu să intri într-o agenție de publicitate dacă vrei, decât dacă ai noroc de timpuri bune și de vizibilitate în orice alte părți. Cumva trebuie să te faci vizibil în alte părți ca să te vadă cineva în advertising. Cică advertisingul este un domeniu cam nasol și mulți care sunt in the business te sfătuiesc să faci altceva. Eu vreau înăuntru, și poate peste ceva timp o să zic și eu altora că e de căcat și că ar trebui să facă muzică. Nu spun că o să fac asta toată viața, pentru că viața e lungă și nu prea știu ce fac mâine, darămite peste nu știu câți ani. În momentul de față vreau publicitate și pasiunea pentru ea mi-o exprim în scris pe blogul ăsta. În curând sper să o fac și într-o agenție.

publicat inițial aici.

Written by Ruxandra Cavescu

January 24, 2011 at 10:38 AM

Posted in Azi, Diverse

%d bloggers like this: